© Revista Annisaa Romania

R 33 Faraonii "Exodului‎"‎‎

În numele lui Allah Cel Milostiv, ‎Îndurător

Spre finalul domniei și a vieții, faraonul ‎Horemheb decide să aleagă ca viitor urmaș la domnie tot pe unul ‎dintre generalii armatei sale. Acesta își va lua numele de Ramses I. ‎Cu el începe Dinastia a XIX-a. Deși aceasta este destul de scurtă ‎‎(domnia lui Ramses I durând numai 2 ani – 1292-1290 î.e.n.), ea ‎prevestește începutul unei dinastii cu multe oscilații.

Imediat după Ramses I, pe tronul Egiptului vor urca doi ‎titani. Primul dintre ei (mai puțin cunoscut) va lua numele de Seti I ‎‎(Seti Mery-en-Ptah).

În primii ani după urcarea sa pe tron, profitând de ‎perioada de incertitudine și de debusolare în care se aflau ‎conducătorii armatei hitite, cauzată de unele neînțelegeri ce ‎tindeau spre un conflict intern, Seti I continuă campania de cucerire ‎a unor orașe din zona Siriei de astăzi, aflate pe atunci sub sfera de ‎influență și control a hitiților, campanie începută de predecesorul ‎său, Horemheb. Seti I întărește totodată garnizoanele din zona ‎Canaanului și instalează altele două, în Damasc și Tir.

Forțat de împrejurări, regele hitit Muwatallis I ‎‎(urmașul lui Suppiluliuma I) acceptă situația și încheie un armistițiu ‎parțial cu Seti I. Nu vor trece, însă, decât 18 ani și hitiții vor ‎recupera toate orașele pierdute în acea perioadă și chiar mai mult ‎decât atât.

Odată supremația egipteană reinstalată în zona ‎țărmului Mării Mediterane, Seti I începe seria construcțiilor de ‎temple la Teba și Karnak, dar și a complexului mortuar de la ‎Abydos, marcând, astfel, debutul celei mai prolifice perioade în arta ‎și cultura Egiptului Antic.

Tot atunci începe și construcția sălii hipostile din ‎cadrul templului dedicat lui Amun de la Karnak și acest lucru se ‎petrece prin transformarea spațiului cuprins între piloanele doi și ‎trei. Această sală va fi finalizată de urmașul la tron al lui Seti I, fiul ‎său, Ramses al II-lea. Dintre toate acele construcții, un loc de frunte ‎îl ocupă templul de la Abydos, acesta fiind cea mai remarcabilă ‎structură construită vreodată în Egipt, cu cele șapte sanctuare ‎dedicate lui Ptah, Osiris, Isis, Horus, Amun-Re, Re-Harakhte și, ‎bineînțeles, lui Seti I.

În afara acestor sanctuare, o importanță majoră pentru ‎istoria Egiptului Antic o reprezintă ‎"‎Lista lui Seti‎"‎. Dăltuită în piatra ‎peretelui din stânga sălii hipostile, ea reprezintă o cronologie ‎oficială (dar cu unele lacune) a faraonilor Egiptului, începând cu ‎perioada timpurie și încheindu-se cu Seti I și fiul său, Ramses al II-‎lea. Din această listă lipsesc, totuși, faraonii perioadei Amarna, ea ‎sărind de la Amunhotep al III-lea direct la Horemheb.

În spatele templului de la Abydos, Seti I va pune să fie ‎construit un tunel subteran, decorat cu picturi și scene din Cartea ‎Morților. Acest tunel se termină într-o sală imensă, care avea în ‎centru o movilă înconjurată de apă. Impresionanta sală va primi ‎numele de Osireion. Se presupune că aici a fost ținut inițial ‎sarcofagul cu trupul mumificat al lui Seti I, înainte de a fi transportat ‎în ‎"‎Valea Regilor‎"‎, acolo unde Seti I pusese să-i fie construit cel mai ‎adânc și elaborat mormânt dintre toate. El a fost săpat la peste 136 ‎de metri adâncime și este cel mai frumos decorat dintre toate ‎mormintele care aparțin perioadei Egiptului Antic, descoperite ‎până în prezent. Prin acțiunile sale militare, ca și în plan cultural, ‎Seti I reușește să redea Egiptului locul pierdut în perioada ‎amarniană.

Sub aceste auspicii începe domnia lui Ramses al II-lea, ‎fiul lui Seti I, care se va dovedi a fi cea mai prolifică și înfloritoare ‎perioadă din toată istoria milenară a Egiptului Antic. El urcă pe ‎tronul Egiptului la vârsta de 16 ani.

Referitor la această perioadă timpurie a domniei lui ‎Ramses al II-lea, s-au cristalizat de-a lungul timpului două teorii. În ‎prima dintre ele, se afirmă că Ramses al II-lea ar fi urcat pe tronul ‎Egiptului după moartea lui Seti I, iar cea de a doua teorie afirmă că, ‎de fapt, Ramses al II-lea ar fi avut o perioadă de coregență alături de ‎tatăl său, Seti I, și abia după lupta de la Kadeș ar fi rămas singurul ‎conducător. Această ultimă teorie se bazează pe descifrarea unor ‎texte hieroglifice, în care se vorbește despre lupta de la Kadeș ‎contra hitiților și, de asemenea, ele afirmă că Seti I ar fi luptat ‎alături de fiul său, Ramses al II-lea. Totuși, pentru a împăca ambele ‎tabere, am putea spune că este posibil ca această prezență a lui Seti ‎I să fi fost una pur spirituală și nu una fizică, și aceasta pentru că, ‎atunci când cercetăm istoria Antică, trebuie să luăm în calcul și o ‎doză de relativitate în privința corectitudinii datelor, dar și a ‎faptelor.

Datorită cuceririlor de noi teritorii, în timpul domniei ‎faraonului Seti I, ca și a reformelor cultural-economice și în special ‎a lărgirii zonelor comerciale, nivelul de trai al egiptenilor crescuse ‎simțitor. Dacă ar fi să facem un studiu între nivelul de trai al ‎locuitorilor din unele state învecinate, comparativ cu al celor care ‎locuiau în Egipt, am putea vedea că până și viața sclavilor din Egipt ‎era mai bună decât a multora dintre oamenii care formau pătura de ‎mijloc a unora dintre popoarele din statele de la sudul Egiptului. ‎‎

Această bunăstare se extinde, bineînțeles, și asupra ‎unor zone din statele ocupate, aflate sub guvernare egipteană, dar, ‎mai ales, în cele aflate în partea de nord-est a Egiptului și aceasta ‎deoarece aceste zone reprezentau un interes major, atât din punct ‎de vedere militar, cât mai ales din punct de vedere comercial. ‎‎

În pofida dărilor destul de mari, care erau impuse prin ‎tratatul de vasalitate de către Egipt, totuși, zona Canaanului se ‎dezvoltă rapid, datorită atât a controlului pe care îl deținea în ‎privința rutelor comerciale terestre și navale, cât și a păcii, și liniștii ‎garantate de prezența armatei egiptene în zonă.

Creșterea nivelului de trai se va reflecta și în viața de zi ‎cu zi a locuitorilor Canaanului. Totuși, aceste avantaje vor aduce cu ‎ele și mari dezavantaje. Unul dintre acestea este acela că bogăția ‎zonei a redeșteptat interesul unora dintre vecinii care deținuseră ‎controlul anterior, fie și vremelnic, asupra unor părți din acest ‎teritoriu, dar și al triburilor migratoare, care se aflau mereu în ‎căutarea unor asemenea zone propice comerțului. Datorită acestui ‎fapt, unele dintre familiile aparținând triburilor semite care ‎migraseră la începutul secolului al XIX-lea î.e.n. dinspre zona ‎Mesopotamiană spre Canaan și mai apoi spre Egipt, încep, în timpul ‎lui Ramses al II-lea, să se reîntoarcă în Canaan. Ele căutau să profite, ‎astfel, de binefacerile comerțului, însă, în subsidiar, aceste triburi ‎căutau un loc în care să sedentarizeze.

Așadar, iată care erau auspiciile sub care își începe ‎domnia faraonul Ramses al II-lea, supranumit și ‎"‎Ramses cel Mare‎"‎. ‎Acest supranume venea să evidențieze atât adevăratul bum ‎economic și artistic, care a cunoscut un avânt deosebit în acea ‎vreme, sub conducerea lui, cât și longevitatea sa fizică (a domnit 66 ‎de ani și două luni și a trăit cca. 90-91 de ani). Primii ani de domnie ‎ai lui Ramses al II-lea au fost unii destul de liniștiți și de această ‎liniște au profitat din plin vecinii lor, hitiții. Sub conducerea lui ‎Muwatallis al II-lea și-au refăcut rapid forțele armate și au început ‎să atace unele orașe din zona de graniță, ce fuseseră ocupate de ‎către egipteni pe vremea lui Seti I. Orgolios din fire, impulsiv dar, ‎totodată, și dornic de a-și impune supremația în zona Siriei, în al ‎cincilea an al domniei lui Ramses al II-lea, acesta declară război ‎hitiților.

Cele două armate erau formate din peste 20000 de ‎oameni fiecare și aproximativ 6500 de care de luptă, toate acestea ‎confruntându-se la Kadeș. Nu am să intru în detalii cu privire la ‎desfășurarea acestei lupte. Ea este descrisă în amănunt în zeci de ‎lucrări și recenzii ale unor istorici, unele datând chiar din acea ‎vreme. Cert este că, după încheierea luptei, fiecare dintre părțile ‎beligerante și-a susținut câștigarea luptei.

Au urmat 15 ani de divergențe și câteva lupte dintre ‎armata hitită și cea egipteană, mai ales în zona de graniță. Într-un ‎final, între cele două state se încheie primul ‎"‎tratat de pace‎"‎, ‎transpus în scris, din lume. Acordul a fost întărit și printr-o dublă ‎căsătorie a faraonului Ramses al II-lea cu două dintre fiicele regelui ‎hitit Muwatallis al II-lea.

Și pentru că vorbim de perioada lui Ramses al II-lea, ‎este imperios necesar să încercăm o simbioză între datele istorice ‎ale acesteia și narațiunea biblică, mai precis, să găsim punctele de ‎legătură dintre cele scrise în narațiunea prezentată în ‎"‎Cartea ‎Exodului‎"‎ și consemnările istorice din acea vreme. Trebuie să ‎menționez încă de la început că această încercare de a combina ‎datele istorice cu cele consemnate în narațiunea biblică a stârnit, ‎de-a lungul timpului, interesul multor cercetători, atât istorici, cât și ‎teologi, dar a dat naștere și la foarte multe controverse, având ca ‎rezultantă nașterea a zeci de teorii. Din aceste teorii, s-au coagulat ‎două direcții. Prima cuprinde totalitatea datelor și teoriilor care ‎susțin că ‎"‎Exodul biblic‎"‎ a avut loc în perioada anilor 1500-1400 ‎î.e.n. Ea se numește teoria ‎"‎exodului timpuriu‎"‎ și este în general ‎susținută și promovată de teologii creștini, dar și de istoricii evrei. ‎‎

Dacă interesul primilor este unul pur dogmatic, bazat ‎pe sintagma ‎"‎Biblia are întotdeauna dreptate‎"‎, chiar dacă, de-a ‎lungul timpului, narațiunea biblică a suferit foarte multe deformări ‎ale textului (și aceasta atât datorită intervenției unor conducători ai ‎bisericilor, între secolele II-VI e.n., cât și din cauza unor traduceri ‎defectuoase, care au condus la apariția unei narațiuni subțiate de ‎adevăr), interesul celorlalți este unul mult mai profund și el ține de ‎exprimarea unui naționalism exacerbat uneori.

Cea de a doua ramură cuprinde toate acele teorii și ‎date istorice care sunt folosite în susținerea teoriei conform căreia ‎narațiunea biblică a ‎"‎Exodului‎"‎ poate fi plasată doar în perioada ‎anilor 1250 î.e.n., în timpul domniei lui Ramses al II-lea. Această ‎teorie este susținută atât de istorici, cât și de o mare parte a ‎arheologilor, având la bază datele descoperite în teren. ‎‎

Pe cale de consecință, pentru a putea alege în ‎cunoștință de cauză teoria pe care vrei să o îmbrățișezi, trebuie mai ‎întâi să decizi de care parte a baricadei vrei să fii.

‎~ inshaAllah, va continua ~



Colaborator
Munir Karim