© Revista Annisaa Romania

R 34 Faraonii "Exodului" (continuare)

În numele lui Allah Cel Milostiv, ‎Îndurător


Așa cum se întâmplă întotdeauna, sunt destui ‎și ‎printre ‎cercetători care sunt sceptici și refuză cu ‎înverșunare ‎să ‎acorde narațiunii biblice marja ei de adevăr, ‎considerând, ‎astfel, ‎că tot ceea ce se afirmă acolo în ‎privința ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎Exodului‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎ ‎este doar o pură ‎fantezie.‎

Și totuși… am să încerc în continuare să ‎creionez, ‎inshaAllah, ‎un tablou cât mai veridic, făcând apel la ‎acele ‎date și fapte ‎prezente atât în narațiunea biblică a Exodului, ‎cât ‎și în alte ‎scrieri colaterale cu trimitere către acest ‎subiect, precum ‎și ‎unele date arheologice adunate de-a ‎lungul timpului.‎ ‎‎

Am să încep cu marcarea existenței lui Moise, ‎aleihi ‎sallam. ‎Sunt foarte mulți aceia care contestă existența ‎acestui ‎om ‎extraordinar, la curtea regelui Ramses al II-lea. ‎Însă, ‎însuși ‎numele de Moise, aleihi sallam, este un derivat ‎al ‎numelui ‎egiptean Mo‎ꞌses (‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎fiu născut‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎), pe care cred că l-‎am ‎putea ‎traduce și ca fiu gata născut, fiu înfiat.‎

Narațiunea biblică ne spune că Moise, aleihi sallam, ‎a ‎fost ‎înfiat de către una dintre soțiile faraonului Seti I. ‎Dacă ‎acest ‎om nu ar fi existat, iar totul nu este decât o ‎legendă, ‎atunci de ce ‎poartă el acest nume cu rădăcini ‎egiptene atât ‎de evidente?‎ ‎‎

Un alt fapt care vine să ne arate că, totuși, ‎în ‎narațiunea ‎biblică s-au mai păstrat unele urme ‎de ‎adevăr ‎incontestabil, sunt acele referiri la modul de ‎construcție ‎a ‎caselor și chiar a palatelor, specific doar în ‎zona Egiptului ‎și mai ‎ales în zona ținutului Gosen, din Delta ‎Nilului.‎

Cei care contestă cu vehemență prezența grupurilor‎ de nomazi semiți (fie ei evrei sau canaaniți) în acel areal, ‎la ‎acea ‎dată, trebuie să țină cont de faptul că acel model ‎de ‎construcție, prin ‎fabricarea de chirpici din ‎pământ ‎‎(cărămizi de lut) nu se folosea ‎nicăieri altundeva în ‎zona ‎Orientului Mijlociu.‎

Atât în Canaan, cât și mai departe, în Imperiul ‎Babilonian, ‎se ‎folosea cu predilecție piatra ca element de ‎construcție. ‎Acest ‎material de construcție și tehnica fabricării lor ‎nu ‎putea fi ‎cunoscut decât de cineva care a trăit acolo și cel ‎puțin ‎a ‎văzut, dacă nu chiar a și participat la clădirea ‎acelor orașe.‎ ‎‎

Tot în acest context, unii cercetători au ‎contestat, ‎la ‎începutul secolului al XX-lea e.n. ‎existența ‎orașelor ‎Ramses și Pitom, la care se face referire în ‎textul ‎biblic. S-a ‎crezut mult timp că, de fapt, era vorba ‎despre ‎orașele Tanis ‎și Avaris –fostă capitală – de pe ‎vremea ‎stăpânirii ‎hiksoșilor. Acestea au fost localizate de ‎către ‎egiptologul ‎egiptean Labib Habachi, în anul 1942. Totuși, s-‎a ‎dovedit că ‎Pi-Ramses Aa-nakhtu nu era unu si același oraș ‎cu ‎Avaris, ‎deoarece ruinele acestuia se aflau ceva mai la sud și ‎nici ‎cu ‎Tanis, care se afla la cca. 30 de kilometri de el...‎

După mulți ani de căutări și cercetări amănunțite, s-‎‎a ‎descoperit enigma orașelor (conform surselor ebraice –‎ orașe hambar), construite pe vremea lui Ramses al II–‎lea. ‎De-a ‎lungul timpului, arheologii au descoperit în ‎Delta ‎Nilului urme ‎constând în socluri de piloni, părți din ‎zidul ‎unor temple, tălpile ‎imense ale unei statui aparținând ‎lui ‎Ramses al II-lea, precum și ‎părți din construcțiile ‎civile ‎aparținând mărețului oraș, care a ‎devenit ‎capitala ‎Egiptului pe vremea lui Ramses al II-lea.‎ ‎‎

Totuși, acel oraș nu era așezat acolo unde ‎îl ‎consemnau ‎scrierile Antice, ci în altă parte. S-a crezut mult ‎timp ‎că ‎este vorba de un alt oraș, despre existența căruia ‎nu ‎se ‎specificase nicăieri. Abia mai târziu s-a înțeles că, de ‎fapt, ‎este ‎vorba de orașul Pi-Ramses, despre construcția ‎căruia ‎se vorbește și ‎în textul biblic. Chiar și în această ‎situație, ‎tot rămânea un mare ‎semn de întrebare ‎asupra ‎poziționării acestuia în teren. Abia în anul ‎2010 e.n., datorită cercetărilor fotografice făcute ‎cu ‎ajutorul ‎sateliților, s-a reușit dezlegarea enigmei ce ‎învăluia ‎această ‎necunoscută. Răspunsul a fost uluitor. ‎Astfel s-a ‎descoperit ‎că în zona unde se va ridica viitorul ‎oraș Pi-Ramses, ‎faraonul ‎Seti I a pus să se construiască la ‎Qantir un palat de vară, ‎pe ‎malul unuia dintre brațele ‎Nilului.‎

În jurul anului 1250 î.e.n., fiul său, faraonul Ramses al ‎II-‎lea, ‎decide să mute capitala de la Teba într-o zonă ‎din ‎Delta ‎Nilului și alege ca aceasta să fie construită ‎în ‎preajma ‎‎‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎palatului de vară‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎ al tatălui său, Seti I. Decizia ‎de ‎mutare a ‎capitalei de la Teba a venit pe fondul unor ‎dispute ‎apărute ‎între faraon pe de o parte și casta preoțească pe ‎de ‎altă ‎parte, aceasta din urmă dorind să obțină un control ‎mult ‎mai ‎mare în privința conducerii țării și, mai ales, ‎asupra ‎resurselor și ‎politicii interne.‎

După aproximativ 200 de ani de la ‎terminarea ‎construcției ‎orașului Pi-Ramses, în jurul anului 1050 ‎î.e.n., ‎acel braț al ‎Nilului pe care era situat a secat. În ‎această ‎situație, ‎mărețul oraș risca să se depopuleze și să cadă ‎în ‎ruină.‎

Dornic să își arate forța prin realizări cel puțin tot ‎atât ‎de ‎mărețe ca și predecesorul lui, unul dintre faraonii ‎din ‎prima ‎parte a dinastiei a XXI-a a luat decizia ca orașul ‎să ‎fie demontat casă ‎cu casă și mutat în altă locație. ‎De ‎asemenea, a fost demontat palatul ‎faraonului, care ‎servise ‎ca reședință a faraonului Ramses al II-lea, ‎cu statuile ‎lui ‎imense și cu templele aferente. Totul a fost mutat într-‎‎o ‎altă locație, pe un alt braț al Nilului. Aici, orașul a ‎fost ‎reconstruit, ‎însă păstrând planul lui anterior.‎

Uluitor și de neimaginat de câtă tenacitate și de ‎câtă ‎forță ‎dădea dovadă acel popor, pentru a putea ‎să ‎realizeze ‎asemenea lucruri!‎

‎ ‎
În acest demers, se poate vedea și ambiția faraonilor celei ‎de ‎a XXI-a dinastii de a păstra acel oraș care ‎purta ‎amprenta ‎marelui faraon Ramses al II-lea, chiar dacă ‎între ‎timp ‎capitala se mutase iar la Teba. Putem avansa ideea ‎că ‎poate ‎a fost și dorința mult mai pragmatică și anume aceea ‎de ‎a ‎economisi timpul și banii necesari pentru construcția unui nou oraș care ar fi necesitat alte materiale și mult ‎mai ‎multă ‎forță de muncă supercalificată și deci foarte ‎scumpă, ‎iar visteria ‎Egiptului se cam golise.‎

Cei care afirmă că toată această muncă se făcea ‎forțat ‎sau ‎folosind sclavi sunt fie rău intenționați, ‎fie ‎neinformați. ‎Chiar dacă în textele biblice se afirmă de către ‎cei ‎care le-‎au scris că evreii erau folosiți ca sclavi ‎pentru ‎fabricarea ‎cărămizilor de lut (a chirpicilor), ne putem ‎da ‎seama că ‎aceasta era una dintre muncile cele mai ‎ușoare ‎din ‎întregul ansamblu de munci, care presupunea ‎o ‎asemenea ‎lucrare. Nu contest prezența evreilor pe șantier, ‎dar nu ‎în ‎postura de sclavi care prestează o muncă forțată și ‎nu într-‎o ‎prezență considerabilă ca număr.‎

Încă de la construcția primei piramide, aceea a lui ‎Zoser, ‎și ‎apoi la construcția palatelor, a templelor de la ‎Karnak ‎și ‎Abu Simbel, a mormintelor din ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎Valea Regilor‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎, dar ‎și ‎a ‎celor trei magnifice piramide de la Al-Giza ale lui ‎Khufu, ‎Khafre ‎și Menkaure, totul și toate au fost construite ‎cu ‎forța, inteligența și ‎tenacitatea acelui popor fantastic, ‎care ‎s-a numit ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎poporul ‎egiptean‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎: ridicarea acelor ‎construcții a ‎fost făcută la comanda ‎faraonului din acea ‎vreme, iar forța ‎de muncă a fost plătită din ‎visteria acestuia.‎

Prin munca forțată sau voluntară ar fi fost imposibil să ‎se ‎fi ‎putut ridica acele minuni ale lumii antice. Cu ‎aceste ‎metode ‎punitive, puteai construi la acea vreme cel ‎mult un ‎coteț de găini, nu ‎un palat sau un templu, ‎nemaivorbind de ‎o piramidă. Odată cu ‎trecerea timpului, ‎oamenii au uitat că ‎sunt toți Creația lui Allah ‎subhanahu wa ‎ta‎ꞌala și au început ‎să fie din ce în ce mai porniți ‎unii ‎împotriva altora, mai ‎perfizi în gândire și metode de ‎asuprire.‎ ‎‎

Revenind acum la existența și prezența lui ‎Moise ‎‎(Mo‎ꞌses), ‎aleihi sallam, și a conaționalilor lui în Egipt… ‎Din ‎textul ‎biblic deducem că acesta a copilărit alături de ‎faraon ‎și, ‎deci, era prieten (frate vitreg!) cu acesta. Nu ‎există ‎dovezi ‎directe cu privire la aceste fapte, însă, în unele ‎texte ‎ale ‎preoților se vorbește despre supărarea provocată ‎acestora la un moment dat de prietenia dintre faraon și un prinț ‎sau ‎fost rege ‎din Cuș, aflat la curtea regală.‎

Poate vă întrebați, în mod firesc, ce treabă are ‎Moise, ‎aleihi ‎sallam, cu acest fost rege din Cuș?! Da, întrebarea ‎ar ‎fi ‎îndreptățită dacă în ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎Cartea lui Jasher‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎ ‎sau ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎Cartea ‎Dreptului‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎ ‎sau în varianta ebraică – ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎Sepir Ha ‎Yasher‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎ – ‎despre care se face ‎vorbire și în scrierile biblice (2 ‎Samuel, ‎cap. 1 vs. 18, dar și în Ioșua, ‎cap. 10 vs. 13), în cap. 72 ‎‎, nu s-‎ar vorbi despre modul în care Moise, ‎aleihi sallam, ‎ajunge ‎rege al regatului Cuș. Acest capitol, în care ‎se ‎narează ‎modul în care Moise, aleihi sallam, ajunge rege, ‎se ‎încheie ‎chiar cu fraza din vs. 42:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎‎‎Și Moise a domnit peste copiii lui Cuș în acea zi, în ‎loc ‎de ‎Kikianus, regele Cuș-ului.‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎

Nu trebuie să uităm că în narațiunea biblică se ‎face ‎referire ‎de faptul că Moise, aleihi sallam, a fost plecat timp ‎de ‎‎40 de ‎ani în deșert, iar apoi se reîntoarce la curtea regală ‎din ‎Egipt. ‎Este posibil ca o parte din această perioadă ‎Moise, ‎aleihi sallam, să ‎fi fost în Cuș, iar reîntoarcerea lui la ‎curtea ‎faraonului să nu fi fost ‎pe placul preoților, având în ‎vedere ‎și ideile acestuia, care păreau – ‎și în parte chiar erau ‎‎– ‎identice cu cele ale lui Akenaton ‎‎(Amunhotep al IV-lea).‎

Dezastrul pe care aceste idei le-au avut ‎asupra ‎castei ‎preoților din vremea lui Akenaton era încă viu ‎în ‎mintea ‎acestora. Poate de aici s-a născut și unul din ‎motivele ‎care ‎au dus la ruptura intervenită între ‎conducătorii ‎preoților și ‎faraon, care a avut ca repercusiune ‎mutarea ‎capitalei de la ‎Teba la Pi-Ramses.‎

Chiar privind pe furiș în spatele narațiunii biblice, ‎se ‎poate ‎observa că oscilația faraonului cu privire la ‎luarea ‎unor ‎decizii, ca răspuns la cererile lui Moise, aleihi ‎sallam, ‎este ‎una provocată de influențe puternice, venite ‎din ‎partea ‎unor slujitori cu mare priză în luarea deciziilor.‎‎
‎‎
‎‎
‎În concluzie, putem afirma că acel om care a primit ‎numele ‎de ‎Moise (Mo‎ꞌses) a fost, alături de unii dintre ‎conaționalii ‎săi semiți, în ‎Egipt, pe vremea faraonilor Seti I și ‎Ramses al ‎II-lea. Poate chiar a ‎fost prietenul sau/și fratele ‎vitreg al faraonului Ramses al II-lea, iar ‎dacă este să dăm ‎crezare ‎‎‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎‎Cărții Dreptului‎‎‎‎‎"‎‎‎‎‎, și… rege în Cuș!‎ ‎‎

Sigur că în textul biblic, așa cum îl avem noi ‎spre ‎studiu ‎astăzi, sunt destul de multe exagerări datorate ‎fie ‎unei ‎dorințe exacerbate de evidențiere a prezenței ‎evreilor ‎în ‎zonă, precum și a rolului lor la construcția ‎istoriei ‎antice ‎din Orientul Mijlociu, dar și datorită ‎unor ‎legende ‎populare, preluate din folclorul istoric al ‎altor ‎popoare. ‎Totuși, dacă vrem să descoperim adevărul ‎acela ‎ascuns cu ‎atâta trudă și perfidie în spatele unor exagerări ‎care ‎au ‎impregnat narațiunea biblică de-a lungul timpului, ‎trebuie ‎să ‎interpretăm cu grijă aceste texte și nu să le luăm ‎ad-‎literam.‎ ‎‎

~ inshaAllah, va continua ~‎
Colaborator
Munir Karim