© Revista Annisaa Romania

R 34 Supremația inconfundabilă (XI)

În numele lui Allah Cel Milostiv, ‎Îndurător


Expuneri asupra Islamului


Scrieri selectate ale Sheikh-ului Al-Islam, Ad-Din Ibn Taymiyya, ‎compilate și traduse de
Mohammed Abdul-Haqq Ansari


Versetele Coranului cu privire la Atributele ‎Divine, ‎care ‎trebuie luate în considerare


Vechii învățați au luat versetele și hadith-urile ‎care ‎fac ‎referire la Atributele lui Allah subhanuhu wa ta‎ꞌala ‎în ‎zahir-‎ul lor (al cuvintelor) sau la valoarea lor, ‎refuzând, ‎însă, să spună ‎ceva despre natura acestora, – ‎kayfiyyah, sau ‎să le conceapă ‎împreună cu modele umane – ‎tasbih.‎

Prin zahir, sensul aparent, ei vor să spună că ‎acesta ‎aparține ‎Creatorului, nu creației; dar, justificându-se, ‎vor ‎spune că ‎zahir, ceea ce este al Creatorului, este într-‎adevăr ‎zahir-ul ‎acestor versete și hadith-uri?‎

Ibn Taymiyya a răspuns la această întrebare și ‎a ‎discutat ‎înțelesul zahir-ului, mai pe larg.‎

Persoana care a făcut acest jurământ, ‎condiționată ‎de ‎credința în versetul:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Milostivul a urcat pe Tron‎‎‎‎‎"‎‎‎,‎

înțelege prin aceasta că versetul este de înțeles în ‎zahir-‎ul ‎său, așa cum oamenii înțeleg din aceste cuvinte ‎că ‎trebuie ‎să știe că acest «zahir» este un termen ambiguu.‎ ‎‎

Așa cum este cunoscut în natura umană (fitra) și ‎folosit ‎în ‎limba arabă, limba Coranului și limba folosită ‎de ‎vechii ‎învățați, termenul «zahir» înseamnă altceva ‎decât ‎înțelesul ‎folosit de scriitorii de mai târziu.‎

Dacă prin zahir, persoana care a făcut jurământul a ‎vrut ‎să ‎facă referire la ceva a cărui parte de început implică o așa ‎zisă imperfecțiune ‎a ‎Divinității, așa cum ar fi ideea că așezarea pe ‎Tron ‎a ‎Divinității este ca și așezarea unui corp pe un ‎altul, ‎sau ‎așezarea sufletului în trup, dacă sufletele nu sunt ‎incluse ‎în ‎categoria de corpuri, în opinia lor, atunci acea ‎persoană ‎se ‎face vinovată de încălcarea propriului jurământ. ‎‎

Din ‎câte ‎cunoaștem, niciun învățat nu susține acest ‎punct de ‎vedere, ‎cu excepția lui Bashri Dawud Al-Jawaribi, ‎Muqatil ‎ibn ‎Suleiman Al-Khurasani, Hisham ibn Al-Hakam Ar-‎‎Rafidi, ‎dacă aceasta este corect relatat de ei.‎

În esență, trebuie să credem că Divinitatea este fără ‎de ‎egal, ‎Atributele și, de asemenea, acțiunile, diferența ‎dintre ‎Creația ‎și Transcendența Sa, ca și orice participare la ele ‎este ‎mai ‎mare decât ceea ce își poate imagina ființa umană. ‎Trebuie ‎să ‎negăm orice Atribut care implică ‎imperfecțiunea. Oricine ‎spune ‎despre un învățat al Sunnei ‎că a fost convins de ‎Atributele Divine, în ‎conformitate cu ‎atributele create, minte ‎sau se află în greșeală.‎ ‎‎

Dacă prin zahir, persoana care a făcut un jurământ a ‎vrut ‎să ‎facă referire la ceea ce este cunoscut drept zahir-‎ul ‎naturii ‎umane, înainte de a fi copleșit de dorințe și derutat ‎de ‎opinii ‎contradictorii, acesta este zahir-ul care aparține ‎Divinității.‎ ‎ ‎‎

De asemenea, este zahir-ul tuturor Numelor ‎și ‎Atributelor ‎Sale, ca și al vieții, cunoașterii, puterii, ‎auzului, ‎vorbirii, ‎văzului, dorinței, dragostei, mâniei, plăcerii ‎și, ‎de ‎asemenea, al Atributelor folosite în versetul:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎[Allah] a zis: «O, Iblis! Ce te-a împiedicat pe tine ‎să ‎te ‎prosternezi dinaintea a ceea ce Eu am plămădit ‎cu ‎mâinile ‎Mele? Te-ai semețit tu ori te-ai socotit tu ‎printre ‎cei ‎înalți?»‎‎‎‎‎"‎‎‎‏ ‏‎
Surat Sad, 38:75

sau în hadith-ul:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Domnul nostru coboară la cel mai de jos cer, ‎în ‎fiecare ‎seară.‎‎‎‎‎"‎‎‎
(relatat de Bukhari în Sahih, Muslim în ‎Sahih, Abu Dawud ‎în ‎Sunan, Tirmidhi în Sunan, Ibn Majah în Sunan, ‎Ahmad ‎în ‎Musnad)‎

Zahir-ul acestor cuvinte, atunci când sunt folosite ‎în ‎cazul ‎nostru, este un incident, aparținând aceleiași ‎categorii. ‎Însă, ‎atunci când se referă la Divinitate, sensul aparent, zahir, este numai ‎ceea ce I ‎se ‎cuvine și potrivește exclusiv Divinității.‎

Cuvinte așa cum sunt esența (dhat), ‎existența ‎‎(wujud), ‎realitatea (haqlqah), sensul, chiar din ceea ‎ce ‎cunoaștem, ‎pentru a fi siguri că sensul aparent (zahir) ‎al ‎acestor ‎cuvinte este în contextul Divin, nu au nimic în ‎comun ‎între ‎ele, deoarece pot implica un defect din ‎partea ‎Divinității, ‎indiferent dacă acestea sunt luate sau nu ‎ca ‎echivoce, ‎neechivoce sau în general, în conotația lor, așa ‎cum ‎vedem ‎și în Nobilul Coran:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Allah va fi martor pentru ceea ce ți-a pogorât, căci l-‎‎a ‎pogorât [Coranul] în deplină cunoștință.‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat An-Nisa‎ꞌ, ‎‎4:166‏‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Ci Allah este Întreținătorul [Ar-Razzaq], ‎Stăpânul ‎puterii, ‎Cel Statornic [Al-Matin].‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat Adh-Dhariyat, 51:58
‎‎
‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎[Allah] a zis: «O, Iblis! Ce te-a împiedicat pe tine ‎să ‎te ‎prosternezi dinaintea a ceea ce Eu am plămădit ‎cu ‎mâinile ‎Mele? Te-ai semețit tu ori te-ai socotit tu ‎printre ‎cei ‎înalți?»‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat Sad, 38:75

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Cel Milostiv, care s-a așezat pe Tron‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat Ta-Ha, 20:5

Toate acestea sunt în aceiași categorie.‎

Jahmii vechi au negat toate Atributele Divinității, ‎care, ‎în ‎contextul nostru, sunt acțiuni, așa cum ‎sunt ‎cunoașterea, ‎puterea sau părți ale corpului, așa cum sunt ‎fața și ‎mâinile. ‎Cu toate acestea, Jahmii mai recenți au ‎afirmat că ‎multe ‎Atribute, care sunt acțiuni în contextul ‎nostru, cum ar ‎fi ‎cunoașterea și puterea, au negat celelalte ‎Atribute, cum ar ‎fi ‎părțile corpului, în contextul nostru. Unii ‎dintre ei chiar ‎au mers ‎mai departe, afirmând unele Atribute, ‎cum sunt ‎părțile corpului, în ‎contextul nostru.‎

Pe de altă parte, Salafi, cum ar fi Al-Khattab, Abu Bakr ‎Al-‎‎Khatib și alții, au afirmat că modul pe care îl ‎folosesc ‎vechii ‎învățați este de a lua versetele și hadith-urile ‎la ‎valoarea ‎lor și le de a le aprecia în același timp, pentru că ‎ei ‎nu ‎cunosc natura lor (versetele și hadith-urile) și nici ‎nu ‎le ‎concep ca modele umane. Ei nu cred ‎că ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎mâini‎‎‎‎‎"‎‎‎ ‎înseamnă ‎putere sau că ‎‎‎‎‎‎"‎‎‎‎aude‎‎‎‎‎"‎‎‎ înseamnă cunoștință. Ca o regulă, opinia ‎cuiva ‎asupra ‎Atributelor este un corolar al poziției ‎altcuiva ‎asupra ‎Esenței Divine; primul urmându-l pe celălalt în ‎mod ‎complet. ‎Și pentru că a afirma Esența Divină înseamnă a ‎afirma ‎ceva ‎care există, mai mult decât o simplă ‎modalitate; ‎afirmația ‎asupra Atributelor trebuie, de ‎asemenea, să fie ‎afirmarea ‎unei existențe, mai mult decât o ‎modalitate.‎ ‎‎

Scriitorii contemporani, care susțin că scriitori vechi ‎nu ‎au ‎spus că acesta a fost sensul aparent (zahir), care ‎a ‎fost ‎intenționat, ar fi trebuit să spună, cu tot respectul, că ‎zahir-‎ul ‎pe care l-au făcut nu afirmă că a fost sensul aparent, ‎care ‎se cuvine ‎Creației și nu Creatorului. Fără îndoială, ‎acest ‎zahir nu este cel ‎cuvenit, și oricine ar susține ‎aceasta, ‎trebuie să fie declarat ca fiind ‎necredincios (kafir), ‎după ce ‎subiectul i-a fost explicat pe deplin.‎ ‎‎

Aici sunt de explicat două aspecte, cel lingvistic ‎și ‎cel ‎filozofic.‎

În opinia scriitorilor de mai târziu, sunt trei ‎puncte ‎de ‎vedere cu privire la istawa. De exemplu, în versetul:‎ ‎‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Cel Milostiv, care s-a așezat pe Tron‎‎‎‎‎"‎‎‎,‎
Surat Ta-Ha, 20:5

unul este că istawa Divinității este ca și istawa ‎unei ‎creații, ‎sau ceva similar, care implică ‎contingența ‎sau ‎imperfecțiunea Divinității.‎

Aceasta este opinia mustabbihah-ilor și a mujassimah-‎‎ilor, ‎antropomorfiști care concep Divinitatea ca pe un corp ‎și ‎acest ‎lucru este absolut greșit, în lumina Coranului.‎

A doua opinie este aceea că nu există istawa în ‎sensul ‎real, ‎nici nu este o Divinitate pe un tron, sau un ‎Domn ‎peste ‎ceruri. Aceasta este o altă opinie greșită, a ‎grupului ‎Jahmi, ‎care neagă Atributele Divine. De asemenea, este ‎o ‎mare ‎greșeală, deoarece este o opinie diametral opusă cu ‎ceea ‎ce ‎știm din învățăturile profetice ale Islamului, ca ‎și ‎condamnarea cu ‎privire la Creator, moștenită în ‎natura ‎umană, cu care Domnul Său l-‎a creat pe om.‎

Ibn Qutaybah mărturisește acest adevăr atunci ‎când ‎se ‎adresează tuturor națiunilor, arabe și nearabe, înainte de
Islam și în Islam, cu credința că Allah subhanahu wa ‎ta‎ꞌala ‎este în ‎ceruri, iar El, Preaînaltul, este deasupra lor.‎

A treia opinie este că Allah Preaînaltul este stabilit ‎pe ‎Tron ‎într-o manieră ce aparține Măreției și Gloriei ‎Sale; ‎El, ‎Preaînaltul, este deasupra Tronului, ‎transcendând ‎lumea, ‎chiar dacă El, subhanahu wa ta‎ꞌala, este pe ‎Tron și ‎Purtător ‎al Tronului.‎

Noi știm ce este istawa, chiar dacă ‎nu ‎cunoaștem ‎modalitatea acesteia. Noi trebuie să credem în ea ‎și ‎să ‎considerăm toate întrebările referitoare la aceasta ca ‎fiind ‎bid‎ꞌa, ‎așa cum au spus Umm Salama, Rabi‎ꞌa ibn Abu ‎Abdur-‎Rahman și ‎Malik ibn Anas. Aceasta este ‎credința ‎musulmanilor și acesta este ‎sensul aparent (zahir) ‎al ‎istawei în ochii musulmanilor în general, a ‎cărei origine ‎nu ‎a fost coruptă de negarea Atributelor Divine ‎sau ‎de ‎antropomorfism.‎

Pentru a susține acest punct de vedere, avem un ‎număr ‎de ‎relatări ale Profetului, salla Allahu aleihi ‎wa ‎sallam, ‎companionilor, radhi Allahu anhum, și ‎ale ‎numeroșilor ‎învățați din Umma, care au ajuns la noi ‎din ‎generație în ‎generație, care au fost notate în cuvinte mari ‎și ‎mici. Cei ‎experimentați în cunoașterea relatărilor sunt de ‎acord ‎că ‎nici măcar un cuvânt nu este relatat de cineva care ‎să ‎fie ‎împotriva acestora. Toți sunt uniți în această privință ‎și ‎au ‎aceeași credință. Niciunul nu a spus niciodată ‎că ‎sensul ‎aparent al acestor cuvinte nu este intenționat ‎sau ‎că ‎anumite versete sau hadith-uri nu trebuie să fie ‎luate ‎la ‎această valoare. Dacă acest lucru nu a ‎fost ‎intenționat ‎‎(zahir), în ochii musulmanilor, Profetul, salla ‎Allahu ‎aleihi ‎wa sallam, și învățații vechi ai Ummei ar fi ‎spus ‎musulmanilor ‎că ceea ce ei înțeleg este sensul ‎aparent ‎‎(zahir) și nu ceea ce a fost ‎intenționat.‎

A cunoaște că ceva conduce spre nicăieri și este ‎cu ‎siguranță ‎ceva confuz, care nu se înțelege ‎prin ‎cuvinte, ‎neconștientizând sensul acelui cuvânt sau ‎a ‎acelei ‎propoziții, fiind determinat de baza etimologiei ‎sau ‎utilizat ‎în limbajul comun sau în shar‎ꞌ, care uneori ‎în ‎construirea ‎unei propoziții schimbă sensul original al unui cuvânt și indiciile lingvistice ‎au ‎interpretări ‎metaforice, și uneori circumstanțele ‎oratorului, ‎publicului și ‎subiectul despre care se vorbește, ‎toate acestea pot ‎afecta, ‎de asemenea, semnificația. Vom ‎discuta, mai apoi, ‎despre ‎motivele care contribuie la ‎susținerea noastră ca ‎sens ‎aparent (zahir) din diferite ‎posibile sensuri ale unui cuvânt, ‎sau ‎pentru interpretarea ‎lui metaforică. Pentru a fi siguri, în ‎cazul în ‎care cuvintele ‎nu dau niciun indiciu despre ceea ce ‎oratorul vrea ‎să ‎vorbească și intenția lui este doar aceea ca ‎el să fie ‎numit ‎cunoscător al cuvintelor menționate în ‎anumite locuri, ‎atunci ‎sensul aparent nu este intenționat, ‎cum ar fi, spre ‎exemplu, o ‎declarație generală, calificată pe ‎motivul unor ‎argumente ‎neasociate, chiar și din ‎considerente pur ‎raționale. Cu toate acestea, ‎în baza ‎principiilor de ‎jurisprudență, scriitorii au opinii diferite ‎cu ‎privire la ‎faptul dacă sensul este aparent sau nu.‎

În general, cei care neagă istawa și alte atribute de ‎același ‎fel ‎au găsit în cercetările lor pentru înțelegerea ‎istawei ‎modelul ‎uman sau sensul care arată contingența ‎sau ‎defectul ‎Divinității. După ce ei au conceput istawa în acest ‎mod, ‎au ‎atribuit-o oponenților lor, aducând cu ‎îndârjire ‎argumente ‎pentru respingerea acesteia. În final, ei ajung ‎la ‎concluzia că ‎poate fi înțeleasă numai în sensul de ‎dominație și ‎control, ‎manifestare și iluminare, ‎binecuvântare și favoare ‎sau ‎supremație în statut și ‎autoritate.‎

O persoană care susține că sensul aparent (zahir) ‎din ‎istawa ‎este sensul contextului uman exprimat prin ‎cuvintele ‎sunt de ‎două tipuri nu are dreptate. Ele sunt ‎folosite pentru ‎ceva ‎simplu, cum ar fi de exemplu leul, ‎măgarul, câinele, ‎oceanul; ‎atunci când le folosim spunem: ‎‎‎‎‎‎‎"‎‎‎‎X este leul lui Dumnezeu ‎și ‎leul Profetului Său‎‎‎‎‎"‎‎‎, sau atunci ‎când spunem despre cineva ‎că ‎este ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎prost ca un măgar‎‎‎‎‎"‎‎‎ sau ‎‎‎‎‎‎‎"‎‎‎‎este un ocean‎‎‎‎‎"‎‎‎, folosit ‎pentru un mare ‎învățat sau un ‎filantrop eminent, sau când ‎facem referire la un leu ‎ca fiind ‎câine. În aceste cazuri, ‎folosim metafore. În cazul în care ‎nu ‎este niciun indiciu, ‎atunci intenția va fi mai clară.‎

Exemple în acest sens sunt cuvintele Profetului, ‎salla ‎Allahu ‎aleihi wa sallam, despre calul lui Abu Talha, ‎radhi ‎Allahu ‎anhu:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Cu siguranță, este un ocean.‎‎‎‎‎"‎‎‎
(relatat de Bukhari)‎ ‎‎

sau despre Khalid ibn Al-Walid, radhi Allahu anhu:‎ ‎‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Cu adevărat, Khalid este una dintre săbiile lui Allah, ‎pe ‎care ‎El a scos-o din teaca de politeiști.‎‎‎‎‎"‎‎‎
(relatat de Bukhari)‎

sau despre Uthman, radhi Allahu anhu:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Allah va pune pe tine o cămașă...‎‎‎‎‎"‎‎‎.‎
(relatat de Ibn Majah)‎

Avem un alt exemplu în spusele și relatările lui ‎Ibn ‎Abbas, ‎radhi Allahu anhu:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Piatra Neagră este Mâna dreaptă a lui Allah pe ‎Pământ, ‎iar ‎cel care o atinge este ca și cum L-ar atinge pe ‎Allah.‎‎‎‎‎"‎‎‎
(Al-Ajluni, Ismail ibn Mohammed a scris în cartea ‎sa, ‎Kashf ‎Al-Khifa, că Tabarani a notat acest hadith în Mu‎ꞌjam)‎ ‎‎

Aici cuvintele au fost folosite într-un sens extins, ‎dar ‎intenția ‎oratorului a fost clară. Oricine va auzi aceste ‎cuvinte, le ‎va ‎înțelege cu siguranță și mintea lui va primi cu ‎ușurință ‎sensul ‎intenționat și nu cuvintele cu care au fost ‎schimbate ‎pentru a fi ‎transmise. Nu este doar un sens ‎posibil, ci sensul ‎intenționat (nass) ‎pentru a interpreta ‎cuvintele acestea, nu ‎este un fel de ta‎ꞌwil, care ‎este folosit ‎pentru a lua un cuvânt ‎într-un sens mai puțin ‎probabil ‎decât mai mult probabil.‎

Acesta este unul dintre locurile în care mulți oameni s-‎‎au ‎rătăcit. Ei au greșit considerând că înțelesul ‎acestor ‎cuvinte nu ‎are sensul de zahir și că o persoană nu ‎poate ‎dispensa ta‎ꞌwil în cazul ‎lor.‎

Al doilea tip de cuvinte este acela care susține ‎unele ‎relații, ‎pure și simple, ca fiind mai mari sau mai mici, mai ‎sus ‎sau ‎mai jos, însemnând ceva pozitiv, care implică o ‎relație, ‎așa ‎cum sunt cunoștința și dragostea, ‎capacitatea ‎și ‎incapacitatea, auzul și văzul. Aceste cuvinte ‎nu ‎înseamnă ‎nimic în mod izolat, ele au o semnificație doar ‎în ‎legătură ‎cu subiectele la care se referă. Acest lucru are ‎loc ‎pentru ‎două motive: în primul rând, ele nu sunt folosite ‎în ‎mod ‎izolat și, în al doilea rând, ele pot fi folosite drept atribut ‎comun ‎sau ‎metaforă, chiar dacă sensul lor poate fi identificat ‎cu ‎un ‎element comun obiectelor.‎

Cuvântul în discuție, istawa, nu a fost folosit de arabi ‎în ‎mod ‎special pentru un om care se așează, de exemplu, ‎pe ‎un ‎pătuț, deci în acest caz, trebuie luat ca o metaforă.‎ ‎‎

Similar, cuvântul ‎ꞌilm – cunoaștere, nu a fost folosit ‎în ‎mod ‎special pentru ceea ce există în inima omului, ci ‎pentru ‎ceva ‎care este necesar, dobândit, astfel încât folosirea ‎sa în ‎acest context ‎poate fi numită literal și în alte ‎contexte ‎metaforice. Dimpotrivă, ‎acesta a fost folosit uneori ‎într-o ‎formă intranzitivă, așa cum este în ‎versetul:‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Și când a ajuns el la vârsta bărbăției și era pe ‎deplin ‎format, ‎i-am dat lui înțelepciune și știință. Astfel îi ‎răsplătim ‎Noi pe ‎făcătorii de bine.‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat Al-Qasas, 28:14
‎‎

și uneori cu prepoziția ila, așa cum este în versetul:‎ ‎‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Apoi s-a întors către cer – care era un fum – și i-a zis ‎lui ‎și ‎Pământului: «Veniți amândouă, de voie sau fără de ‎voie!» ‎Și au ‎răspuns ele: «Venim, supunându-ne de ‎bunăvoie!»‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat ‎Fussilat, 41:11

și câteodată cu prepoziția ala, în ambele cazuri cu ‎sensul ‎de ‎Dumnezeu și om. Pentru niciun motiv, o persoană ‎nu ‎ar ‎trebui să ia istawa ca fiind literal într-un caz, iar ‎în ‎altul ‎metaforă. Nu este corect să atribuim ‎istawei ‎Divinității ‎proprietăți pe care cineva le atribuie creațiilor ‎lui ‎Allah ‎subhanahu wa ta‎ꞌala, deoarece Allah Preaînaltul a ‎spus:‎ ‎‎

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Iar cerul l-am înălțat cu Puterea Noastră și Noi îl lărgim.‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat Adh-Dhariyat, 51:47

sau

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Oare ei nu văd că Noi le-am făcut lor, printre cele pe ‎care ‎le-‎au creat mâinile Noastre, vite, cărora ei le sunt stăpâni?‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat Ya-Sin, 36:71

sau

‎‎‎‎‎‎
"‎‎‎‎Și Noi i-am scris pe table îndemnare despre ‎toate ‎lucrurile ‎și tâlcuire despre toate lucrurile. «Ține-le, așadar, ‎cu ‎putere ‎și poruncește neamului tău să primească ce e ‎mai bun în ‎ele! ‎Apoi vă voi arăta vouă sălașul celor abătuți din drum.»‎‎‎‎‎"‎‎‎
Surat Al-‎ꞌA‎ꞌraf, 7:145
.

În baza acestor versete, musulmanul trebuie ‎să ‎descrie ‎Abilitățile Domnului său ca fiind ca cele ale ‎unui ‎creator, ‎autor, scriitor, lucrător sau trebuie să Îi ‎nege ‎realitatea ‎Creației, deoarece aceasta este de datoria Lui?‎ ‎‎

Trebuie să spună că acestea este necesar să fie ‎luate ‎în ‎sensul aparent (zahir) sau trebuie să spună ‎că ‎munca ‎fiecăruia are abilități proprii?‎

Așa cum Esența Divinității nu este ca esența ‎creației, ‎similar, ‎Acțiunile și Creația Lui nu sunt ca și cele ‎ale ‎omului.

Atunci ‎când spunem ‎‎‎‎‎"‎‎‎‎X a făcut sau a scris‎‎‎‎‎"‎‎‎, ‎nu ‎înțelegem ce acțiune ‎sau reacție implică aceste cuvinte, ‎decât în ‎baza ‎cunoștințelor pe care le avem despre X și nu ‎în baza ‎acestor ‎termeni singuri. Acești termeni susțin ‎unele acțiuni și ‎au ‎sens în relație cu agenți speciali.‎

Dacă ați înțeles acest punct, acesta va ‎clarifica ‎multe ‎probleme pe care majoritatea oamenilor nu ‎le ‎înțelege și ‎este de înțeles de ce au fost multe confuzii cu ‎privire ‎la ‎acest subiect.‎

[Fatawa 33:175-186]‎

Allahu Alam

~ inshaAllah, va continua ~‎
Redactor
Alya Iacob